Dependența Energetică a Europei față de Rusia si noile strategii ale Turciei


Mihail Păduraru



PROIECTE ENERGETICE CU IMPACT REGIONAL PROMOVATE DE TURCIA
                                                                                                         



STUDIU DE CAZ TURKISH STREAM


Abstract

Din cauza disensiunilor aparute între Uniunea Europeană și SUA, pe de o parte, și Rusia de partea cealaltă, ce au emanat în ultimii ani în contextul crizei din Ucraina și anexării peninsulei Crimeea de către Federația Rusă, întregul sistem de relații diplomatice, economice, comerciale și militare dintre Est si Vest au intrat intr-o eră cu potențial incert și putem afirma faptul că suntem martorii celor mai tensionate relații internaționale de la finalul Razboiului Rece.
Situația a degenerat cu sancțiuni economico-financiare și comerciale aplicate Rusiei de către comunitatea internațională, iar Rusia la rândul său, a răspuns cu embargo-uri aplicate anumitor  produse din țările vizate și ajunând până la tăierea livrărilor de gaze naturale către Ucraina.
Pentru a reduce dependența Europei față de gazul rusesc, ambele părți implicate în această confruntare energetică, atât Estul cât și Vestul, au căutat în ultimul deceniu, soluții și proiecte alternative care să fie corecte si echitabile în egală măsură pentru contractanți.




 Introducere

Având în vedere situația actuală din Ucraina și contextul economic incert la nivel global, s-ar părea că se impune imperativ, ca un aspect important la o astfel de diversificare a problemelor, nevoia de a dezvolta un traseu de înlocuire a celui deja existent care transportă gazele prin Ucraina, astfel încât gazul rusesc să poată fi livrat consumatorilor în Europa de Sud-Est și Europa de Sud printr-o rută alternativă.
Federația Rusiă se bazează pe statutul de producător dominant de gaze naturale și petrol pentru continent pentru influențarea deciziilor politice.
De asemenea, Moscova folosește rețelele sale de conducte pentru a exercita o influență asupra statelor de tranzit, cum ar fi Belarus și Ucraina.


Gazul rusesc și schimbarile pe care le provoacă Europei

Pentru o mare parte a anilor 2000, ruta de export primar a gazelor rusești în Europa a fost o linie principală, prin Ucraina, care s-a ramificat în vest spre Austria, Italia, Germania și alți consumatori mari.
Acest lucru a însemnat că, atunci când Rusia și Ucraina au avut o dispută, care a dus la o oprire a gazelor naturale către cea din urmă, a fost afectată invariabil furnizarea de energie pentru tot restul Europei, cum s-a petrecut în 2006, 2009 sau 2014, dând ocazia occidentului să acuze Moscova de folosirea resurselor energetice drept armă geopolitică pentru a menţine Ucraina sub influenţa sa.


Pentru a evita repetarea acestui scenariu, Moscova a adunat suficient sprijin financiar și politic pentru a construi conducta Nord Stream, care oferă acum gaze naturale prin Marea Baltică direct în Germania, cel mai mare client european Gazprom.
Contractul efectiv cu Ucraina, care reglementează tranzitul gazului rusesc expiră în 2018.
Din acel moment Rusia a hotărât să renunțe la serviciile de tranzit oferite de Ucraina. "Nu exista opțiuni pentru Europa de a reduce riscurile asociate cu tranzitul gazului prin Ucraina, cu excepția de a se baza pe noul gazoduct Turkish Stream", declara liderul Gazprom, Alexei Miller la 14 ianuarie 2015.


Luând în considerare acest lucru, cea mai bună soluție pentru toate părțile ar fi să se asigure că Rusia și Ucraina ar ajunge la un acord, iar cel mai bun scenariu de caz ar fi un acord economic.
Cu toate acestea în prezent,  Rusia, nu este văzută că preferă să caute un acord cu Ucraina, ci mai degrabă să se debaraseze de statutul ei ca parte la procesul de negociere, acestă alegere fiind în mare măsură realizată conform considerentelor politice.
Luând în considerare realitățile care stau la baza condițiilor actuale ale relațiilor bilaterale dintre Rusia si Ucraina, această decizie a asumat o natură ireversibilă doar din cauza implicațiilor politice.


Nevoia de alternative sau politica de forță a Moscovei ??

Comunitatea energetică internațională, politicieni și experți continuă dezbaterea asupra cauzelor și posibilelor consecințe ale deciziei de a închide conducta de gaz din Ucraina și recent anularea proiectului South Stream.
Criza din Ucraina a oprit proiectul înainte să fie atribuite contractele și puținul sprijin politic avut în sud-estul Europei s-a evaporat sub presiunea politică puternică din partea Comisiei Europene și țărilor mai dominante din Europa.
Proiectul anulat de președintele Rusiei, Vladimir Putin, urma să aprovizioneze sudul și centrul Europei cu cei până la 63 de miliarde de metri cubi de gaze naturale, prin Marea Negră, cu scopul de a diversifica rutele de export și elimina riscurile de tranzit.
La 1 decembrie 2014, în cadrul vizitei sale oficiale în Turcia, președintele rus Vladimir Putin a anunțat suspendarea South Stream, alocand vina asupra UE pentru pozitia "neconstructivă".


Pentru Rusia, Turkish Stream ținteste aceleași obiective ca și South Stream, dar fără constrângerile politice ale transportului de gaze printr-o țară membră UE, în speță, Bulgaria.
Rusia și-a asigurat o finanțare considerabilă din China pentru proiectul "Power of Siberia", deși Gazprom s-a plâns că guvernul din China a fost lent în furnizarea banilor.
Rusia a schimbat, de asemenea, ordinea în care a planificat initial construcția celor  două conducte în China, alegând să acorde prioritate conductei Altai, care va transporta gaze naturale din Siberia de Vest pâna la granița cu China între Kazahstan și Mongolia.


Alegerea construcției acestui gazoduct mai scurt, oferă în primul rând Gazprom o mai mare flexibilitate în finanțarea Turkish Stream, dat fiind capitalul occidental limitat.
Ca urmare a sancțiunilor, percepția Rusiei fața de tacticile legislative ale UE, planurile de a reduce dependența de Gazprom și perspectivele pentru cererea de gaz a Europei, au stimulat în cele din urmă Gazprom într-o strategie rațional comercială de export a gazelor care acoperă vestul și estul, strategie la care Rusia și Gazprom au contemplat pentru mai mult de un deceniu.
Această analiză ar putea sugera că Europa este cea care ar trebui să fie îngrijorată, mai degrabă decât Rusia, în special din cauză că, gazul care trece prin conducta Altai în China va veni de la aceeași sursă ca și exporturile către vest, pentru a permite un potențial arbitraj.
Totuși, de menționat este faptul că  în timp ce, orice simț al unui parteneriat energetic strategic între Rusia și UE a dispărut, în realitate relațiile comerciale dintre UE și Rusia vor rămâne puternice.
Rusia nu va dori să se bazeze pentru exporturile de gaze pe un singur client puternic, cum ar fi China, și va utiliza opțiunile sale europene ca un element de contrabalansare, în același mod în care, vânzările către Asia, sunt în prezent, utilizate pentru a impune un punct de vedere geo-politic și comercial între liderii europeni.
Politic, Turkish Stream  este foarte nepopular în Europa, Comisia Europeană critică intenția Gazprom de a renunța la ruta ucrainiană de tranzit a gazelor, iar vicepreședintele Comisiei Europeane, Maros Sefovic, responsabil cu problemele energetice ale Uniunii, a declarat că gazoductul ruso-turc nu este viabil din punct de vedere economic și că Europa nu are nici infrastructurile de distribuție a gazelor și nici cererea corespunzătoare.
Europenii fac toate eforturile posibile pentru a dezvolta alternative, cum ar fi rutele Trans-Anatoliană, Trans-Adriatică și Trans-Caspice, conducte care ar putea transporta gaze naturale din Turkmenistan în Europa.


Perspectivele Turkish Stream

În primul rând, Germania deține cea mai bogată economie din Europa, iar baza sa industrială a asigurat banii necesari pentru a finanța și a construi infrastructura pentru Nord Stream.
Nu există nici o țară sponsor echivalentă pentru proiectul Turkish Stream.
Cel mai mare consumator din regiunea imediată este, evident, Turcia, care primește în prezent jumătate din gazele naturale rusești prin Ucraina.


În schimbul sprijinului său la noul proiect, Turcia  speră să obțină o reducere de 10,25% la aprovizionarea cu energie din Rusia.
Compania turcă Botas și Gazprom au semnat un memorandum de înțelegere pentru construcția unei noi conducte de gaz off-shore cu 63 miliarde de metri cubi, pentru a rula pe sub Marea Neagră până la frontiera Turcia-Grecia.
16 miliarde metri cubi vor fi livrați catre Turcia în prima fază, în decembrie 2016.


Intenția Gazprom nu mai este de a furnizarea hidrocarburi direct de pe teritoriul națiunilor europeane, în schimb gazele vor fi disponibile de la frontierele turcești și grecești, de unde europenii vor trebui să facă propriile aranjamente pentru ca acestea să ajungă la consumatorii lor.
Politica rusă de trecere de la South Stream  la Turkish Stream  nu  va schimba piața energetică a Rusiei, acesta ar putea fi extinsă în Grecia sau Bulgaria prin diferite conducte.


Parteneri sau speculanți .... ?

Rusia și Grecia au semnat un acord în data de 19.06.2015 pentru a construi o prelungire a unei conducte de gaz prospectiv, Turkish Stream, care ar transporta gazul rusesc spre Europa, prin Turcia.
Grecia este interesată de extinderea cooperării energetice cu Moscova și construirea unei conducte de extindere a proiectului Turkish Stream, potrivit premierului Tsipras, construcția unei conducte care leagă punctul de sosire al Turkish Stream la granița turco-greacă cu granița greco-macedoneană (de unde gazele naturale s-ar putea livra spre nord în Austria prin Macedonia, Serbia și Ungaria) ar putea avea un impact considerabil în ceea ce privește crearea de locuri de muncă în Grecia, în plus, Grecia speră că o cooperare solidă cu Rusia în ceea ce priveste problematica gazelor naturale va duce, de asemenea, la o reducere semnificativă asupra importurilor de gaze rusești, la un nivel de aproximativ 10 %.
Având în vedere că prețul mediu plătit de Grecia pentru gazul rusesc a fost de aproximativ 440 de euro pe mia de metri cubi în 2013, iar Grecia importurile anuale din Rusia de aproximativ 2,4 miliarde metri cubi de gaze naturale, factura anuală de gaze  a Greciei vis-à-vis de Rusia ar putea fi estimată la aproximativ 1 miliard de euro.


Potrivit domnului Tsipras, proiectul va atrage noi investiții în economia greacă, va stabiliza regiunea și va deschide calea spre îmbunătățirea relațiilor cu Ankara.



O noua abordare în relațiile energetice dintre Moscova și Europa

Construirea conductei Turkish Stream va fi un proces complicat și de durată, iar proiectul poate să nu ajungă niciodată la întregul său potențial.
Cu toate acestea, abordarea Rusiei dezvăluie un plan nuanțat, cu risc scăzut.
Capacitatea primei, dintre cele patru conducte planificate a fi construite este aproximativ echivalentă cu toate gazele naturale pe care Rusia le livrează în Turcia prin Ucraina.
În plus, rețeaua de conducte care aprovizionează Turcia prin Ucraina este deja umplută la capacitatea maximă de potențial..


Planurile Turkish Stream au ajuns rapid în lumina reflectoarelor din mass-media turcă: -potrivit lor, decizia domnului Erdogan, ar permite să transforme Turcia, dintr-o țară de tranzit, în furnizorul de top al gazului European, îmbunătățind considerabil poziția Ankarei și asigurând profituri suplimentare Turciei.
Potrivit unui observator turc Mehmet Kubat, o tendință periculoasă a avut loc recent în rețelele sociale, cu mesaje îndemnând tătarii din Crimeea să se organizeze și sa devină mai activi social în Turcia, iar alte mesaje chiar îndemnând deschis la  blocarea accesului pe șantierele de construcții Turkish Stream.


Astăzi, atât Rusia, cât și Azerbaidjan își doresc să trimită gazele lor spre Europa, prin Turcia, în timp ce diverși furnizori, precum Turkmenistan, Iran, regiunea kurdă din nordul Irakului și producători din estul Mediteranei au ambiții similare.
În același timp, Turcia cercetează posibilitatea de a tranzita gaze naturale din Kurdistanul irakian, precum și din Turkmenistan.


Turkish Stream analiza de potențial

Acordul Turkish Stream între Rusia și Turcia deschide noi perspective pentru dezvoltarea interacțiunii bilaterale, astfel ambițiile Turciei, o țară lipsită de propriile resurse energetice, ar putea deveni realitate ajungând un centru energetic international.
Lipsa de resurse energetice a Turciei este compensată de avantajele pe care pozția sa geo-strategică o oferă permițându-i să joace un rol critic în conectarea resurselor de energie de la producători (Rusia, Marea Caspică, țări din regiune) și țările consumatoare.
În ultimii ani, Turcia s-a distanțat de politica externă europeană prin refuzul de a susține regimul de sancțiuni împotriva Rusiei și consideră Rusia ca fiind "un partener important și un actor important în cooperarea regională ".
Președintele turc Erdogan, este puternic investit politic în această versiune revizuită a politicii externe a Turciei, și este prea sofisticat ca politician pentru a ceda la presiunea UE cu privire la Turkish Stream.
Mai degrabă, este mult mai probabil de a folosi acest avantaj al costului scazut la gazul rusesc ca pe o nouă pârghie în relațiile sale cu Europa.


Rusia și parteneriatele internaționale

Rusia îsi impune în ultimul deceniu rolul de putere emergentă iar pentru a-și demonstra hegemonia consolidează alianțe care contrabalansează influența pe plan internațional a puterilor occidentale.


Shanghai Cooperation Organization este una dintre ele, în prezent alianța cuprinde următorii membri: Rusia, China, Kazahstan, Kyrgyzstan, Tadjikistan, Uzbekistan, India, Pakistan, iar alte ţări au statut de observtori: Afghanistan, Belarus, Mongolia şi Iranul.
Ca parteneri de dialog pe lista SCO se mai află state precum Armenia, Azerbadjan, Campodia, Nepal, Sri Lanka, Turcia, Turkmenistan.


Scopul organizaţiei este acela de a facilita: securitatea regională, „cooperarea în politică, economie, comerţ, pe plan militar, ştiinţifico-tehnic, cultural şi educaţional, ca şi în energie, transporturi, turism şi protecţia mediului” .
SCO este o organizaţie internaţională și a primit statutul de observator în cadrul Adunării Generale a ONU.
Din punct de vedere politico-militar şi economic, analiştii consideră că SCO este cea mai mare contrapondere faţă de interesele globale americane.
Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat în mai 2006 că SCO reprezintă o contrapondere la NATO şi UE luate la un loc.


La summitul din 5 iulie 2005 unele dintre obiectivele fixate ale parteneriatului strategic au fost retragerea bazelor militare NATO de pe teritoriul țarilor membre SCO şi limitarea influenţei SUA în Asia Centrală, exploatarea în comun a uriaşelor resurse de petrol şi gaze naturale din zona Asiei Centrale.
De asemenea, s-a adoptat un plan general unic de luptă antiteroristă.
Acest summit a reţinut atenţia opiniei publice mondiale şi printr-un alt aspect....
Invitat să ţină un discurs, liderul iranian de atunci Mahmud Ahmadinejad a propus Rusiei şi Chinei, ca ţări cu drepturi depline în SCO, precum şi Indiei şi Pakistanului, o colaborare pentru exploatarea bogatelor resurse energetice din Iran.
Vladimir Putin a reacţionat imediat, propunând crearea „unui club energetic” în cadrul SCO, un fel de OPEC al gazelor naturale.
Moscova şi Teheranul vor putea ajunge în situaţia de a dicta împreună preţul mondial la gazele naturale, şi, ca urmare, vor putea acţiona geostrategic – folosind „arma energetică” – în diferite zone importante ale lumii.
Rusia se mişcă repede, demonstrând că alături de China, axa Moscova-Beijing, dispune de strategii geopolitice bine fundamentate .
Rusia a anunţat vânzarea către Iran a unor rachete sol-aer TOR-1-M pentru apărarea reactorului nuclear de la Bushehr şi a industriei sale nucleare în plină dezvoltare chiar în contextul profilării unor posibile atacuri aeriene americane si/sau israeliene.


Țările riverane mării Caspice Rusia, Iran, Turkmenistan, Azerbadjan și Kazakhstan, organizează un summit, unde stabilesc ca principiu fundamental pentru garantarea stabilității și securitatii în zonă ca numai statele mai sus menționate să aibă prezență militară în zonă și stabilesc un consens între statele participante cum că sunt capabile să asigure securitatea în zonă și nici unei alte forțe militare aparținând unui puteri străine nu îi este permisă prezența în apele mării Caspice.


BRICS este altă alianță de succes a puterilor din rasarit, în prezent, țările membre BRICS, Brazilia, Rusia, India, China și Africa de Sud, au obiective îndrăzneţe, care vizează creşterea economică şi consolidarea poziţiei lor în ierarhia mondială.
Acestea doresc să creeze propriul sistem de plată şi creditare în valutele naţionale.


În loc de Concluzii

Provocările mediului de securitate actual, conduc la o revizuire a strategiei de abordare a relațiilor internaționale.
Strategiile Rusiei reprezintă un fundament solid, de care trebuie să ținem cont, în noua paradigmă de abordare a relaţiilor internaţionale din secolul XXI.  Răspunsul ar trebui să vină preventiv la această problema oferind soluţii reale.


Creearea de parteneriate strategice separă clar puterile din est de cele din vest, iar Rusia devine un actor din ce în ce mai activ în plan geo strategic şi încearcă să folosească resursele energetice ca factor de coerciţie în relaţiile externe.
Faptul că Grecia îşi îndreaptă atenţia la rândul său către răsărit reprezintă o tendinţă îngrijorătoare pentru Europa şi ar putea creea un precedent, apropierea de Federaţia Rusă, putând fi urmată şi de alte state, destabilizând Europa.
Statutul de membru NATO nu a împiedicat nici Grecia, nici Turcia să stabilească parteneriate strategice cu Rusia şi să nu respecte sancţiunile aplicate de comunitatea internaţională Rusiei, fapt ce a generat răcirea relaţiilor dintre UE şi ţările menţionate.
Turcia de asemenea este în tratatative de aderare la SCO chiar dacă acest lucru ar putea fi îngreunat de faptul că încă este membră NATO.
Turcia susţine că este singurul garant al stabilităţii şi securităţii regionale şi îşi pavează drumul către idealul de a deveni noul centru de putere în lumea arabă.
Problemele pe care le are în Kurdistanul Irakian şi războiul din Siria, răcirea relaţiilor cu UE pe fondul crizei migrationiste, folosite ca arma demografică în relațiile cu Europa, nu garantează viabilitatea acestor scopuri propuse.
Totuşi aceste proiecte îndrăzneţe relevă faptul că, pentru interesul naţional Turcia este dispusă să se dezică de vest şi să sudeze parteneriate cu ţările din răsărit.
Proiectul TANAP ( Trans-Anatolian Natural Gas Pipeline ) demarat în martie 2015 îşi propune să transporte gazul natural din Azerbadjan prin Georgia în Turcia iar mai apoi în Europa.


La acest proiect s-ar putea lipi şi ţări că Iran şi Turkmenistan, sens în care au început să se facă demersuri, existând discuţii pentru un gazoduct ce tranzitează Marea Caspică.
În condiţiile date, parteneriatul cu Rusia consolidează poziţia de forţă pe care o are Turcia în zonă, iar Erdogan profită la capacitate maximă de poziţia geo-strategică pe care o are ţara sa, urmărind să devină un centru regional de putere energetică şi economică.
În condiţiile date, multe voci susţin că în loc să consolideze regiunea, aceste proiecte o vor destabiliza, înclinând balanţa de putere de partea celor care deţin monopolul asupra resurselor.


În contextul implicării Federației Ruse în razboiul din Siria, relațiile dintre cele două țări s-au răcit, dat fiind faptul că Turcia este membră NATO, iar alianţa Nord-Atlantică mizează pe implicarea activă a Turciei în problemele din Orientul Mijlociu.
Turcia, ca şi Rusia, încearcă să îşi consolideze securitatea în toate aspectele ei, bazându-se pe relaţii şi parteneriate cu actori regionali care oferă avantaje strategice pe diferite paliere şi stabileşte o nouă strategie de abordare a politicilor internaţionale.
 Dinamicile interconectate ale mediului politic, sunt în continuă schimbare, iar Turcia în momentul de faţă este într-o situaţie delicată, fiind prinsă între ciocan şi nicovală.
În condiţiile în care proiectele vor reuşi, va apărea o tendinţa expansionistă a Turciei de afirmare a puterii pe spaţiu, este posibil să apară tensiuni la nivel regional în relaţiile cu SUA, Israel și Arabia Saudită, iar orientarea spre est, către ţări ca Rusia, China, Iran, Turkmenistan, Siria ar putea destabiliza economic vestul şi ar creea un precedent care să ducă la o nouă ordine mondială.
 Alegerile pe care le va face Turcia în viitorul apropiat putând fi începutul unei mişcări de domino.


Este posibil că apropierea de ţările din Asia Centrală şi de Est să scadă influenţa SUA în zonă şi să rezolve problema terorismului prin politici regionale.
Turcia poate deveni un garant al securităţii în spaţiul de graniţa dintre Europa şi Asia, iar în lumea arabă este posibil să determinee apariţia unui curent politic hibrid, un sistem între legea islamică moderată şi occident, curent ce va fi adoptat şi de ţările partenere care va închega relaţiile militare, economice şi diplomatice dintre aliaţi, va stabiliza economiile şi va creşte nivelul de trai al populaţiei.
Acest  lucru este posibil să reducă numărul de nemulţumiri în lumea arabă, sau nu va fi privit cu ochi buni de tradiționalisti.
Ar putea să se amplifice tensiunile militare legate de războaiele din Siria, Irak, Liban și Yemen sau problema nucleară iraniană, aceasta ar atrage după sine nemulţumirile SUA, Israelului şi al Arabiei Saudite, iar parteneriatele Turciei cu ţări SCO, să creeze o nouă alianţa militară care va contrabalansa influenţa NATO în zonă.
Dinamica mediului internaţional este în continuă transformare iar la toate aceste presupuneri se adaugă şi deciziile sau acţiunile celorlalţi actori internaţionali, incertitudinea fiind o stare dominantă în relaţiile Est-Vest la ora actuală.






Comments

Popular Posts