POLITICA DE SECURITATE A RUSIEI

Autor: Iulian Aurel Duică





Federaţia Rusă ocupă în continuare cel mai mare teritoriu de pe glob, iar clasa politică a Rusiei consideră că este la conducerea uneia dintre cele mai mari puteri din lume. 
În anul 2004, Rusia împreună cu Japonia, China, Uniunea Europeană şi Statele Unite şi-au consolidat parteneriatele deja existente, au deschis altele noi în ideea de a realiza noi progrese importante în transformarea unor baze tradiţionale în zone de confluenţă.
În sistemul internaţional, poziţia specială de putere este conferită de forţele nucleare. În acest moment doar Federaţia Rusă şi Statele Unite au posibilitatea de a se folosi de armele sale nucleare într-un conflict armat nuclear.
Cel mai impresionant arsenal nuclear continuă să fie cel rusesc.

În urma tratatelor de dezarmare nucleară s-a convenit ca Federaţia Rusă să coboare numărul focoaselor nucleare la 1700. Chiar şi aşa numărul acestora rămâne în continuare impresionant.
Acest aspect este un factor de descurajare a oricăror atacuri nucleare de amploare împotriva sa, întrucât arsenalul deţinut de Rusia inspiră teamă decidenţilor mondiali. La fel ca şi celelalte state, la rândul său Rusia se confruntă cu serioase probleme cum ar fi terorismul, corupţia, crima organizată şi traficul, oricare ar fi el. În plan economic şi social-politic Rusia preîntâmpină aceleaşi probleme care au dus la prăbuşirea Uniunii Sovietice, în sensul că au reînceput conflictele etnico-politice.
Factorul determinant care contribuie la conflictele regionale şi răspândirea grupărilor militare constituite în aşa fel încât să fie capabile de acţiuni teroriste, îl constituie sărăcia.
Referitor la politica externă Federaţia Rusă este foarte atentă, în principal, la relaţiile cu ţările vecine, îndeosebi cu statele din spaţiul ex-sovietice, în scopul reconstituirii unor relaţii de încredere, dar în acelaşi timp şi pentru a-şi securiza frontierele.



Pentru a pune sub control mişcările din provinciile caucaziene, Rusia continuă să aibă o activitate intensă şi insistenţa în Caucaz. Pe de altă parte, cu Georgia, cu Azerbaidjan şi cu Armenia, Federaţia Rusă a semnat acorduri bilaterale, directe între societăţi comerciale şi la nivel administrativ între oraşe. Prin aceste acorduri bilaterale Rusia caută să-şi menţină influenţa în zonă şi totodată să asigure un climat de stabilitate în zonă.



Prin aceste strategii Rusia încearcă să deţină controlul asupra resurselor energetice şi transportul acestora.
În noua sa politică de strategie, Rusia încearcă să nu mai fie catalogată ca un imperiu, ea doreşte un altfel de parteneriat cu Statele Unite, China, Uniunea Europeană şi Japonia. Această nouă strategie urmărită de către Federaţia Rusă este făcută în ideea de a fi credibilă nu numai prin mijloace militare cât şi prin mijloace economice şi politice. Indiferent ceea ce se spune nu trebuie minimalizate mijloacele militare ale Rusiei.

La o analiză foarte atentă, constatăm faptul că Federaţia Rusă, în strategia sa de securitate adoptă o poziţie de descurajare nucleară. În paralel se încearcă consolidarea relaţiei cu Statele Unite, Uniunea Europeană, dar şi cu cele mai puternice state asiatice: China, Japonia şi India, fără a exclude Turcia.,



Spunem fără a exclude Turcia, atunci când avem în vedere că, pentru Rusia, relaţia rusă-turcă este foarte importantă.
Importanţă acestor relaţii derivă din mai mulţi factori cum ar fi, combaterea terorismului, tranzitarea mărfurilor ruseşti prin spaţiul Turciei, dar şi prin strâmtorile acesteia, contribuţia la rezolvarea problemelor din ţările caucaziene, combaterea traficanţilor şi controlul coridorului islamic.

Într-o oarecare măsură, strategia de securitate adoptată de către Rusia în relaţiile sale cu China, Japonia, India şi Turcia, se aseamănă cu politica de securitate europeană.
 La fel ca şi Uniunea Europeană, Rusia urmăreşte crearea unor acorduri bilaterale cu statele respective. Aceste acorduri bilaterale sunt cu scopul de a crea zone de bună vecinătate şi siguranţă.
În ultimii douăzeci de ani, Rusia şi-a perfecţionat armamentul în special, cel nuclear, aviatic şi chiar armamentul strategic şi cosmic.
Federaţia Rusă deţine un important arsenal de rachete strategice care este considerat pilonul strategiei de securitate rusească prin care se menţin conceptele de descurajare şi riposte.

Un alt pilon al strategiei de securitate îl reprezintă punerea în aplicaţie a unui alt fel de strategii şi anume strategia generală. Prin această nouă tactică, Federaţia Rusă urmăreşte reforma armatei, crearea unor noi sisteme de arme, modernizarea mijloacelor strategice, plantarea unor senzori în spaţial cosmic şi cel cyberinformational.



Dimensiunile de valoare strategică în domeniul armamentelor sunt:
-         Crearea de sisteme performante pentru piaţă, o gamă foarte largă de blindate, de avioane şi echipamente militare.
-         Modernizarea forţelor armate în special a trupelor strategice şi a forţelor speciale şi a trupelor aeropurtate
-         Proiectarea, realizarea şi experimentarea în secret de noi arme ale viitorului
Federaţia Rusă îşi îmbunătăţeşte caracteristicile armatei prin creşterea mobilităţii şi a capacităţii de reacţie. Această strategie este întâlnită şi în strategia de politică externă a Rusiei. În acest sens aducem în discuţie propunerea pe care Rusia a făcut-o Uniunii Europene în sensul de a avea un sistem antirachetă comun. Teoria avută în vedere de către Rusia a fost, lupta împotriva terorismului. Acest lucru este un eufemism luând în calcul varianta în care, în foarte multe situaţii, chiar Rusia a sprijinit şi finanţat terorismul.

Relaţia RUSIA - NATO
Parteneriatul Rusia - NATO s-a concretizat printr-un act fondator NATO - RUSIA privind relaţiile reciproce, cooperarea şi securitatea prin care NATO şi Rusia s-au angajat să-şi dezvolte relaţiile pe baza unor interese comune în vederea realizării unei păci durabile în zona euroatlantică, având la baza principii de securitate şi democratice.
Prin acest parteneriat, cele două puteri NATO - RUSIA, doresc o Europă stabilă şi indivizibilă în care pacea este pe primul loc.

Relaţiile Rusiei cu Uniunea Europeană
Ambele puteri, UE şi Rusia, s-au implicat activ în realizarea unui aşa-zis, parteneriat strategic’’ bazat pe cooptare în domeniul politicii. Acest parteneriat poartă numele de Parteneriat şi Cooperare.
Decidenţii de la Moscova depun eforturi intense pentru păstrarea, cu orice preţ, a parteneriatului strategic al Federaţiei Ruse la nivel intercontinental, respectiv să rămână, o superputere, chiar dacă într-o variantă diminuată acceptând mai multe compromisuri geopolitice, politice, economice şi teritoriale având convingerea că toate aceste concesii de acum vor fi folosite în viitor, în folosul populaţiei ruse.

Relaţiile SUA - RUSIA
Poziţia Rusiei în acest moment, pare să fie momentan, una mică, ea putând să ajute SUA în rezolvarea unor probleme fundamentale cu care cele două superputeri se confruntă astăzi. În cazul Irakului unde Statele Unite au eşuat datorită limitelor forţei sale, Rusia are un cuvânt de spus, însă acest aspect nu trebuie folosit tocmai pentru a submina poziţia SUA, ci pentru promovarea intereselor proprii. Se pară că, în acest sens ambele puteri au ajuns deja la un acord. Acest lucru a fost subliniat de către liderul rus Vladimir Putin care a declarat faptul că, am reuşit să avansăm serios în direcţia constituirii unei relaţii de parteneriat real, bazat pe respect, între ţările noastre”.[1]
Prin aceste declaraţii se vrea a se înţelege faptul că SUA şi Rusia sunt aliaţi în lupta împotriva terorismului, scopul fiind acela de a ridica relaţiile ruso - americane nivelul unui parteneriat. Pe de altă parte, obiectivul strategic al acestui parteneriat este împiedicarea apariţiei unor state sau grupări deţinătoare de armament atomic sau de distrugere în masă, care să aducă prejudiciu celor două puteri sau aliaţilor săi.
Moscova se pregăteşte să plaseze arme nucleare în spaţiu pentru eventualitatea în care bazele SUA din România vor instala la Marea Neagră Scutul antirachetă.[2]

Ministrul rus al Apărării lansează perspectiva demolării tuturor tratatelor internaţionale care guvernează planeta. "Cea mai bună alegere pentru Rusia sunt forţele mobile, unde componenta militaro-aeriană, poate chiar cosmică, constituie factor determinant de succes", afirmă Serghei Ivanov într-un articol de poziţie publicat ieri de Vedomosti, prin care se anunţă schimbări extreme în doctrina militară a Rusiei. Articolul intitulat "Doctrina militară: Rusia trebuie să fie puternică" şi preluat de Agenţia Rusia la Zi, îl reproducem integral în rândurile care urmează. "Rusia nu vrea război", spune Ivanov, completând însă ameninţător: "Dar a ignora viitorul este ceva iresponsabil".
Afirmaţia oficialului rus referitoare la un eventual război în/din spaţiul cosmic aduce în discuţie întregul sistem de echilibru internaţional actual. Este vorba în primul rând de "Tratatul Spaţiului Cosmic încheiat în 1967 între Statele Unite, Marea Britanie şi Uniunea Sovietică prin care este interzisă plasarea armelor de distrugere în masă în spaţiu. De asemenea, Tratatul SALT ÎI dintre SUA şi URSS din 1979 interzice dezvoltarea, testarea sau plasarea pe orbita terestră a armelor de distrugere în masă.
Dezvoltarea armamentului nuclear la sfârşitul celui de-al doilea război mondial, urmată de o cursă a înarmărilor între cei doi oponenţi ai Războiului Rece - SUA şi URSS - a dus la apariţia "distrugerii reciproce" (Mutual Assured Distruction). Declanşarea unui război atomic între SUA şi URSS ar fi dus la dispariţia concomitentă a ambelor superputeri - iar politicienii au văzut în acest mecanism asigurarea că un război de această natură nu va izbucni niciodată. Tratatele menţionate mai sus au fost încheiate în conformitate cu această doctrină, devenind principalele garanţii ale stabilităţii internaţionale.

Distrugerea reciprocă asigurată
Pe de altă parte, oamenii de ştiinţă americani au căutat soluţii tehnice pentru a putea ieşi din capcana "distrugerii reciproce". Soluţia: crearea unor mijloace care să împiedice rachetele intercontinentale sovietice să-şi atingă ţintele. Ruşii au încercat să blocheze aceste dezvoltări prin intermediul Tratatului împotriva rachetelor balistice din 1972 care interzicea celor două superputeri să construiască un sistem de protecţie la nivel naţional împotriva unor atacuri cu arme de distrugere în masă.
Cercetătorii americani au explorat în continuare posibilităţile de realizare a unui scut antirachetă. În 1983, preşedintele Ronald Reagan a lansat un nou program numit "Iniţiativa Strategică Defensivă" (SDI) prin care intenţiona să protejeze SUA de un atac nuclear sovietic. Ridiculizată sub denumirea de "Războiul Stelelor", SDI a trecut prin mai multe transformări, iar pe 16 decembrie 2002, preşedintele George W. Bush a semnat o directivă prezidenţială de securitate prin care a demarat acţiunile pentru punerea în practică a SDI. În cadrul cercetărilor pe 24 februarie 2005 s-a reuşit în cadrul unui exerciţiu interceptarea cu succes a unei rachete balistice. În cadrul SDI există trei proiecte de anihilare a unui atac balistic: rachete interceptoare, raze laser de mare putere declanşate prin explozii nucleare sau înarmarea sateliţilor americani cu tunuri electromagnetice. Însă pentru a fi eficace aceste sisteme trebuie să se găsească în apropierea graniţelor ţării atacatoare.
În prezent, bazele americane şi sovietice stau faţă în faţă în trei puncte de pe planetă: între Alaska şi regiunea siberiană Cucki, separate prin strâmtoarea Barents, în Groenlanda prin Oceanul Arctic şi - din momentul instalării bazelor SUA în România - la Marea Neagră. Următoarea "graniţă" este cea spaţială.


Opţiunea strategică a Moscovei
Rusia îşi reconfigurează în prezent dispunerea strategică a forţelor. Organizaţia Tratatului pentru Securitate Colectivă (CSTO), proiectat pentru ţările membre ale Comunităţii Statelor Independente este reactivată în paralel cu dezvoltarea Organizaţiei de Cooperare de la Shanghai. CSTO dezvoltă, la fel ca NATO, o forţă de reacţie rapidă capabilă să acţioneze imediat în orice colţ al spaţiului CSI.
Pe de altă parte ministrul rus al Apărării subliniază în articolul său capacităţile rachetelor balistice ruseşti - o aluzie directă la scutul antirachetă american. (George DAMIAN)

Noua doctrină militară a Kremlinului
Securitatea naţională constituie o sarcină cheie pentru Rusia, ţară înzestrată din belşug cu teritorii şi resurse naturale. În centrul strategiei noastre militare se află, aşadar, asigurarea capacităţii de reacţie la ameninţările, interne, externe şi frontaliere.
Amestec extern
În ultimul timp a devenit evidenţă o tendinţă de extindere a amplorii de folosire a forţei armate, în mare parte din cauza apariţiei unor noi ameninţări la adresa securităţii naţionale. Una dintre cele mai importante - amestecul statelor străine în treburile interne ale Rusiei - fie direct, fie prin intermediul structurilor susţinute de respectivele ţări. - Precum şi tentativele anumitor capitale, coaliţii şi organizaţii extremiste teroriste de a fabrica arme de distrugere în masă sau accesul la ele. De asemenea, trebuie să fim pregătiţi pentru eventuale acţiuni de încălcare a ordinii constituţionale în unele din fostele state sovietice şi pentru posibila destabilizare a situaţiei la graniţe. Se impune o supraveghere constantă şi responsabilă a contrabandei cu arme şi narcotice, sau a altor practici criminale la frontieră.
Interesul
Nici unul dintre aceste pericole nu se diminuează. Se ştie că atunci când este vorba de prevenirea războaielor şi conflictelor, Rusia se pronunţă întotdeauna pentru măsuri politice, diplomatice, economice şi altele decât cele armate. Dar menţinerea şi întreţinerea unei înalte capacităţi de luptă este, fără îndoială, în interesul nostru naţional.
Principala misiune a forţelor armate ruse rezidă în prevenirea unei agresiuni ordinare sau nucleare împotriva Rusiei. De aici şi apartenenţa noastră la principiul demersurilor preventive. Prin care noi înţelegem nu doar capacitatea de a ataca grupări teroriste, dar şi alte măsuri de prevenire a ameninţărilor cu mult înaintea apariţia necesităţii de a o contracara. Acest principiu este fundamentul de modernizare profundă şi de amploare a forţelor noastre armate. Nivelul real de luptă şi eficienţa depind de reuşita acestui proces de modernizare.

Preocupare pentru CSI
Rusia nu vrea război. Războiul niciodată nu e opţional. Acum, dincolo de graniţele noastre nu sunt conflicte sau dispute care să poată fi considerate drept ameninţare militară directă. Dar a ignora viitorul este ceva iresponsabil. Trebuie să gândim cu câţiva paşi înainte la toate nivelurile, de la planificarea militară până la imaginea strategică privind viitoarele conflicte armate. Trebuie să ţinem cont de rolul aşa numitului "factor al incertitudinii", precum şi de gradul ridicat al ameninţărilor existente. Prin incertitudine înţelegem fie un conflict politic sau politico-militar, fie procesul care, potenţial, ar putea reprezenta o ameninţare directă la adresa securităţii Rusiei sau să modifice realitatea geopolitică în regiunea intereselor strategice ale Moscovei. Principala noastră preocupare o constituie situaţia internă din unele ţări participante la Comunitatea Statelor Independente, vecinele ţării noastre.

Învingătorul
Cum trebuie să arate forţele militare moderne? Cea mai bună alegere pentru Rusia sunt forţele mobile, unde componenta militaro-aeriană, poate chiar cosmică, constituie factor determinant de succes. Evident este şi faptul că învingător în viitorul război va fi cel care va putea formula un tablou de informaţii integrational în regim de timp real şi să corecteze operativ planurile de folosire a forţelor militare în conformitate cu situaţia rapid schimbătoare. Cu alte cuvinte, Rusia are nevoie de o armată, gata să facă faţă tuturor tipurilor de conflicte militare, să prevină orice agresiune sau un joc de forţă îndreptate împotriva noastră şi a aliaţilor noştri. 
Priorităţile sunt deja conturate.



Priorităţi
Primul - menţinerea şi dezvoltarea forţelor de intimidare strategică. La sfârşitul anului trecut, am dezvoltat un nou detaşament strategic de rachete, înarmat cu sisteme Topol-M (SS-27). Anul acesta vor apărea mai multe sisteme mobile Topol-M (SS-X-27), care nu au analog în lume, iar în decursul următorilor ani - Proiectul 955 "Borei". Întotdeauna ne-am îndeplinit şi ne vom îndeplini obligaţiile, inclusiv cele ce decurg din acordurile cu SUA, referitoare la reducerea şi limitarea armamentului strategic ofensiv, care prevăd diminuarea rezervelor nucleare ruse până la 1700 - 2200 de ogive.
În acelaşi timp, Rusia nu intenţionează să renunţe la armamentul nuclear care va rămâne factor cheie în prevenire şi un instrument dintre cele mai importante de apărare a intereselor noastre naţionale.
Prioritatea doi - dezvoltarea forţelor militare convenţionale - subunităţi de reacţie rapidă în armată, în marină, flotă, în trupele de desant-aerian, unităţi formate din soldaţi profesionişti.
Prioritatea trei - dezvoltarea pregătirii militare. Anul trecut, numărul exerciţiilor militare a depăşit 50. Cele mai importante au fost manevrele tactice în Orientul îndepărtat, în Asia Centrală, China şi India, operaţiuni care au oferit armatei ruse posibilitatea de a colabora cu armatele altor state de-a lungul unor operaţiuni antiteroriste şi de menţinere a păcii.



Noua doctrină militară a Rusiei.
Într-o conferinţă de presă la care au participat, preşedintele Vladimir Putin, şeful FSB, membrii guvernului precum şi comandanţi ai forţelor armate ruse, Ministerul Apărării din Federaţia Rusă a prezentat o broşură în care a fost descrisă noua doctrină militară a Rusiei.
În cuprinsul acestei doctrine se înserează principalele obiective ale doctrinei militare de apărare: sistemul relaţiilor militare din care Rusia face parte, caracterul conflictelor armate, evaluarea ameninţărilor, priorităţi şi obiective.
Într-o prezentare a situaţiei internaţionale Ministerul Apărării a declarat: „amestecul altor state sau grupări în afacerile interne ale Federaţiei Ruse sunt considerate ca fiind noua ameninţare la adresa securităţii ţării”.[3]
În opinia specialiştilor, această declaraţie reprezintă noua deviză a noii doctrine militare a strategiei de securitate a Federaţiei Ruse. În susţinerea acestei declaraţii, preşedintele Vladimir Putin a adăugat: „Rusia dispune de un număr suficient de rachete plasate în bazele subterane, de tipul UR 100 N UTTX care, în ceea ce priveşte performanţele, sunt deasupra concurenţei”.[4]

Pe lângă aceste elemente, strategia de securitate a Rusiei prevede ca armata Federaţiei Ruse trebuie să fie aptă, în orice moment, pentru a participa la toate tipurile de conflicte militare, atât războaie regionale cât şi altele de amploare mai mare. Totodată trebuie să fie capabilă să respingă orice ameninţare aeriană şi mai mult decât atât să fie capabilă să menţină două conflicte simultan. În acest sens până în anul 2015 procesul de înzestrare militară să însumeze jumătate din necesar, urmând ca în viitor procesul de înzestrare să fie complet încheiat.
Sub acoperirea lozincii de luptă împotriva terorismului, Federaţia Rusă urmăreşte intervenţia militară în orice zonă a Rusiei, în special în zonele care au aparţinut fostului URSS.






                                                                                             

Bibliografie




1.     Strategii de securitate - Dr. Cristian Troncota
2.     Ziarul Ziua
3.     Declaraţii Serghei Ivanov
4.     Declaratii Vladimir Putin
5.     Agenţia Rusia la zi
6.     www.vedomosti.ru




[1] Vladimir Putin
[2] www.vedomosti.ru - preluare Agenția Rusia la zi
[3] Serghei Ivanov- Ministrul Apărării Naționale al Federației Ruse ( op. cit. dr. Cristian Troncota )
[4] Articol „Rusia mizează pe descurajarea atomica” ziarul Ziua 16 octombrie 2003, cit. dr. Cristian Troncota - Strategii de securitate

Popular Posts