4GW – războiul de a patra generaţie

         



NOŢIUNEA GENERALĂ DE SECURITATE :


“Noţiunea de securitate provine din latinescul securitas / securitatis şi este definită ca fiind “faptul de a fi la adăpost de orice pericol, sentimentul pe cară îl da cuiva absenţa oricărui pericol” (1) sau “acea stare de fapt care pune la adăpost de orice pericol extern şi intern o colectivitate sau un stat oarecare, în urmă unor măsuri specifice, ce sunt adoptate şi care asigura existenţa, independenţa, suveranitatea, integritatea teritorială a statului şi respectarea intereselor sale fundamentale “ ( 2 ) .

În glosarul NATO de termeni şi definiţii, securitate înseamnă (3):
              stare realizată atunci când informaţiile, materialul, personalul, activităţile şi instalaţiile sunt protejate contra spionajului, sabotajului, subversiunii, şi terorismului, cât şi contra pierderilor şi divulgărilor neautorizate
                    ansamblu de măsuri necesare stabilirii unei stări de securitate
                   organism responsabil pentru punerea în aplicare a măsurilor de securitate
    
 În timpul războiului rece, securitatea era definită sau mai degrabă avea tendinţa de a fi definită în termeni militari, pericolul militar fiind la vreamea respectivă cea mai mare ameninţare la adresa suveranităţii unui stat .



1.     Dicţionarul explicativ al limbii române
2.     Mica enciclopedie de politologie, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1977
3.     Glosarul NATO de termeni si definitii
              

                                                    CAPITOLUL I

          CONCEPTUL DE SECURITATE NAŢIONALĂ VS RĂZBOI MODERN


1.         Definirea funcţională şi normativă a conceptului de securitate naţională 
                      

     După încheierea celui de-al doilea război mondial, tot mai mulţi teoreticieni, analişti au sesizat anacronismul concepţiilor potrivit cărora, pentru a apară interesele unei ţări, este suficient să existe un organism de forţă, respectiv o armata puternică.
Conceptul de securitate naţională are menirea, rolul de a definii interesele naţionale fundamentale pentru un stat care trebuie aparate şi promovate, precum şi instituţiile, resursele, căile şi strategiile de prezervare a intereselor respective împotriva agresiunilor, pericolelor, ameninţărilor şi riscurilor de orice natură .
Realitatea imediat următoare celui de-al doilea război mondial a demonstrat că interesele unuI stat, ba chiar existenţa lui, pot fi grav afectate nu numai pe cale militară, ci şi pe alte cai, de natură diversă, cum ar fi :
  •       politică,
  •           diplomatică,
  •           economică,
  •           informatională,
  •           psihologică,
  •           biologică, ecologică etc.

În faţa unor pericole şi ameninţări care vin pe astfel de căi, atât din exteriorul, cât şi din interiorul ţării, s-a dovedit că orice armata oricât ar fi de profesionistă, sau perfecţionată, nu poate face faţă. Această nu înseamnă însă că armatele nu pot să îşi aducă şi ele o anumită contribuţie la contracararea agresiunilor, pericolelor, ameninţărilor şi riscurilor nemilitare.

      “Prin urmare, aşa cum sesizează sociologul Lucian Culda, “apărarea militară, în accepţiunile ce decurg din agresiunile armate, nu mai poate garanta securitatea naţiunii, agresiunile informaţionale, secondate de cele energetice făcând inoperante, neeficace concepţiile de apărare militară. În concluzie, conceptul apărării nu mai este pertinent, este prea îngust, distrage atenţia de la noile genuri de pericole şi de la necesitatea unor abordări care să facă posibilă evitarea oricăror situaţii-limita, nu doar descurajarea agresiunilor militare(4)

  Astfel se explică faptul că în numeroase ţări, s-a impus un nou concept referitor respectiv cel de securitatea naţională .



4.     Romania in situatii limita, Editura Licorna”, Bucuresti, 1995






 2.    Conceptul de securitate naţională în istoria contemporană   
                          
La încheierea păcii de la Westfalia, cardinalul francez Richelieu a introdus o noţiune care ulterior ajunge să definească valoarea supremă a unui stat : raţiunea de stat, respectiv interesul naţional (5).
     Această noţiune va deveni, începând cu a doua parte a secolului al XX-lea, elementul central al oricărei concepţii de securitate naţională .
     În 1947, SUA a adoptat chiar o Lege privind securitatea naţională.
Acest fapt reflectă importanta deosebită acordată de această mare putere conceptului respectiv. Este adevărat, în acea vreme, el, conceptul de securiatate naţională avea un sens predominant politico-militar.
      În Germania, Guvernul Federal, printr-o declaraţie din 28 octombrie 1969, a făcut cunoscută orientarea politicii de apărare spre o politică de securitate. La 1 decembrie 1970, Consiliul Apărării Federale hotăra schimbarea denumirii unei comisii guvernamentale în “Consiliul Securităţii Federale” şi propunea ca şi Cabinetul Cancelarului Federal să-şi schimbe denumirea în “Grupul pentru probleme politice de securitate” .
     Nici ţările mai mici sau chiar neutre nu au rămas indiferente în faţa noului concept . Explicaţia fiind una născută din nevoia lor de a găsii soluţii care să nu cuprindă numai folosirea armatei, a forţei militare ci şi forţe şi mijloace din domenii, să spunem nemilitare, în faţa pericolelor nou apărute, îndeosebi în timpul războiului rece.
     După căderea, a ceea ce generic numim “ Cortina de fier “, statele fostui Tratat de la Varşovia şi cele nou apărute din dezmembrarea URSS, Cehoslovaciei şi Iugoslaviei, văzându-se într-un vid de securitate au adoptat şi ele la nivelul parlamentului, a preşedintelui, a guvernului, documente  referitoare la securitatea naţională.  


5.     J. Pila, Tendintele strategiei in pragul secolulului 21



3.    Conceptul de război modern. Caracteristici

     Războiul modern sau mai bine zis, războiul în general, nu este altceva decât o expresie a unei realităţi dincolo de limitele conflictuale a societăţii omeneşti, respectiv o încercare de rezolvare a unei situaţii tensionate care nu a putut fi dezamorsată / rezolvată, pe cale diplomatică .
     În condiţiile în care omul nu s-a schimbat din epoca primitivă până astăzi, respectiv are aceeaşi constituţie fizică, este tot o fiinţă socială, locuieşte acelaşi areal geografic, poate părea uşor filosofic termenul de război modern, în condiţiile în care tipurile şi scopurile politice au rămas aceleaşi : războaie de tip colonial care a au avut că scop cucerirea altor popoare .
     În realitate însă, războiul poate fi considerat ca un fenomen, o situaţie dată, care evoluează în acelaşi timp cu omul, cu sociatatea. Pragurile pe care le-a trecut războiul în evoluţia sa, sunt de regulă tehnologice şi doctrinare şi la aceste aspecte se referă termenul de război modern.
    Războiul rămâne tot un fenomen social prin care un stat, că entitate, se confruntă prin mijloace violente cu o altă entitate ca urmare a unor decizii politice pentru rezolvarea pe această cale a unor divergente sau prin blocarea ori deblocarea, prin acţiuni armate, a unor situaţii strategice complexe, ajunse la limită.
     De-a lungul timpului, termenul de război a fost extins şi la anumite conflicte, ca ultima lor etapă, cu condiţia ca o astfel de etapă să fie urmare a unei decizii politice, indiferent de mijloacele care se folosesc în confruntare .

      Printre caracteristicile actuale ale războiului ar putea fi menţionate :

  •            Diversitatea formelor şi conţinutului acţiunilor militare
  •            Creşterea interdependenţelor din spaţiul luptelor
  •            Asigurarea unui flux de informaţii în timp real
  •            Scurtarea duratei confruntărilor de tip militar
  •            Implicarea comunităţii militare în managementul războiului
  •      Creştrea decalajelor dintre armatele tehnologizate şi cele care nu au acces la tehnologiile de nouă generaţie
  •            Menţinerea pericolului nuclear 


                                           


                                                 CAPITOLUL II

                                RĂZBOIUL DE GENERAŢIA A PATRA

1.         Tipologia războaielor
Între război şi societăţi, oameni în general, există o similitudine,  respectiv se dezvoltă odată cu ele, îmbracă formele şi trăsăturile conflictualităţii individuale şi sociale, economice, politice şi militare .
     Războaiele pot fi clasificate în funcţie de stadiul la care a ajuns societatea respectivă, la nivelul şi conţinutul provocărilor, pericolelor şi ameninţărilor care se conturează în societatea respectivă precum şi în funcţie de soluţiile pe care le oferă societatea şi de modul în care aceasta acceptă situaţiile create şi desfăşurările asociate.
     Războaiele din noua generaţie poartă pe de o parte urmele războaielor din generaţiile anterioare şi pe de altă parte, sunt conturate de cerinţele conflictualităţii noului tip de societate.


     Războaiele obişnuite de tip convenţional, între două armate pot fi împărţite astfel, în:

•          Războaie de prima generaţie – bazate pe mase umane numeroase ; primul război mondial

•          Războaie din a două generaţie care corespund epocii industriale, bazate pe puterea mare de foc, în care s-au dezvoltat blindatele şi avioanele

•          Războaie din a treia generaţie, continund filosofia războiului fulger din cel de-al doilea război mondial au pus în operă principiul manevrei, dat de puterea tehnologică şi de viteză

•          Războaie post – moderne sau ceea ce generic numic război de generaţia a patra, corespund epocii informaţiei; Armele acestora sunt politice, economice, sociale, culturale şi militare    

Războiul de a patra generaţie ar putea devenii un război contra războiului sau un război de apărare a civilizaţiei împotriva propriei agresivităţi dar şi împotriva altor ameninţări cum ar fi cele geofizice, cosmice, informaţionale, etc .



2.    Principiile războiului de generaţia a patra   

     Conform strategului american W.S. Lind,  conceptul de “război de generaţia a patra”, a apărut ca un răspuns la o mai bună clasificare a fenomenului reprezentat de război. Astfel, războaiele din a patra generaţie pot avea evoluţii care să scape formelor clasice de gestiune a conflictualităţii . În acest sens, există o saturaţie pe planul politicilor de securitate şi apărare, strategiilor militare, economice, sociale şi informaţionale, care creează deja blocaje pe care nu se încumetă nimeni să le înlăture printr-un conflict armat clasic.
     În esenţă, spre deosebire de abordarea convenţională care promovează superioritatea tehnică ca fiind unica soluţie pentru obţinerea succesului, războiul de generaţia a patra are ca baza două domenii : unul politic şi altul social.
    La nivel politic, 4GW urmăreşte utilizarea contextelor internaţionale şi naţionale, pentru atingerea scopurilor; în acest sens se urmăreşte paralizarea politică a adversarului, prin izolare.
    La nivel strategic însă, 4GW urmăreşte obţinerea succesului militar, acţiunile planificate urmărind influenţarea factorilor de decizie, în sensul manipulării, influenţării acţiunilor politice ale acestora în avantajul propriu. În această faza, se urmăresc nu efectele pe care le produc aceste acţiuni ci a mesajele pe care le transmit.
     În cadrul nivelului strategic, mesajele care pot să ducă la îndeplinirea obiectivelor, trebuie să fie de accelasi nivel cu obiectivul urmărit şi caracteristicile ţintei, astfel încât ele să poată creşte moralul şi sprijinul pentru forţele proprii, urmărind în acelaşi timp incapacitarea oponenţilor, a adversarilor.
     O importantă deosebită în cazul uni război de acest gen, o va avea instaurarea unui climat de insecuritate şi utilizarea efectelor directe şi indirecte ale acestuia: simpla ameninţare cu producerea unor evenimente poate duce la obţinerea efectelor dorite.
    
Acest tip de război nu elimina pierderile umane aşa cum s-ar putea crede ci centrul de greutate se mută în direcţia sectorului civil care o să aibă de suferit, mai mult decât pierderile de vieţi omeneşti în cazul conflictelor armate clasice.
     
Principiile cele mai importante ale noului razboi sunt :

·        predominantă informaţională
·        dominanţa tehnologică
·        simetria conflictuală
·        disimetria
·        asimetria
·        extensia mediatică
·        acţunea indirectă
    
Principiul predominantei informaţionale constă în tendinţa marilor puteri, a organizaţiilor şi organismelor internaţionale de a realiza o supremaţie informaţională, de a contracara orice acţiune prin surprindere din partea unui terţ şi de a asigura controlul şi gestionarea crizelor şi conflictelor armate, de a asigura un mediu strategic non-conflictual. În felul acesta se creează mari centre ale puterii informaţionale, în jurul cărora găsim o mulţime de ţări satelit.
     
Principiul dominanţei tehnologice este esenţial pentru realizarea dominanţei informaţionale şi în acelaşi timp, pentru realizarea forţei necesare dominării reale, prin mijloace disproporţionate, a mediului strategic.
    
Principiul simetriei conflictuale constă în faptul că fiecare dintre puterile sau entităţile candidate la calitatea de beligerantă în noul război caută să aibă aceleaşi mijloace, politici, doctrine şi strategii cu ale posibililor adversari, astfel încât, la nevoie, să poată face faţă unui atac din partea acestora şi să îi asigure un minimum de condiţii pentru a contraataca sau chiar pentru a preveni sau preîntâmpina un atac.
     
Principiul disimetriei constă în tendinţa fiecăruia dintre posibilii beligeranţi de a realiza o superioritate netă în forţe, mijloace, acţiuni, politici şi strategii, care să permită realizarea scopului şi obiectivului propus fără pierderi sau cu cât mai puţine pierderi şi cheltuieli.

Principiul asimetriei este omniprezent, niciodată însă el nu a fost mai pregnant ca în momentul de faţă. Probabil că, în viitor, el se va manifesta şi mai intens, întrucât lumea nu este dispusă să accepte nici simetria, deşi o doreşte, nici disproportionalitatea, deşi o urmăreşte totdeauna şi prin toate mijloacele posibile.
    
Principiul extensiei mediatice : folosirea cunoaşterii ca armă nu este nouă, dar, în zilele noastre ea devine un fel de super armă, o armă a armelor, întrucât ultima redută a  spaţiului care generează valoare rămâne cel al cunoaşterii.
     
Principiul acţiunii indirecte a devenit unul dintre cele mai importante principii ale epocii actuale. Deşi lovirea nemijlocită a centrelor vitale ale dispozitivului inamic se înscrie în rândul strategiilor directe, manevra de forţe, proiecţia forţelor, modalităţile de realizare a dispozitivelor, modul de alcătuire a grupărilor de forţe, acordurile încheiate cu ţară gazdă, complexitatea procedurilor de angajare, de elaborare a deciziilor politice naţionale în acest sens şi o mulţime de alte modalităţi de punere în opera  a unei decizii se bazează, tot mai mult, pe acest principiu care generează un efect complex, de regulă, indirect.



3.    Caracteristici definitorii ale 4GW

     Caracteristic pentru 4GW este :

  • se axează pe utilizarea interconexiunilor sociale
  • este mai puţin dependent de domeniul tehnic
  • are în vedere o perioadă mai lungă de desfăşurare, reprezentând în acest fel o antiteză a conceptelor care subliniează importanţa superiorităţii tehnice şi a obţinerii victoriei în timp scurt
  • nu are limite în spaţiu, timp şi metode
  • distincţia dintre pace şi război, civili şi militari, tactică şi strategie, front şi spatele frontului, ordine şi dezordine fiind mai puţin evidentă






                                                 CAPITOLUL III

CONCLUZII




Evoluţia (sau involuţia) războiului, că fenomen social complex, ca mijloc de deblocare a unei situaţii strategice, se deplasează din ce în ce mai mult spre starea de haos.
 
     Tehnologia informaţiei afectează producţia, comerţul, relaţiile internaţionale, viaţa oamenilor. Ea revoluţionează afacerile, determinând dispariţia unora dintre industriile tradiţionale şi creşterea incredibilă a altora.

         Mediul conflictual militar rămâne, în continuare, primejdios, violent şi nesigur, dar noile tehnologii permit o mai bună cunoaştere a acestuia.

     Noul tip de război, ca război convenţional, corespunde noului tip de civilizaţie, o civilizaţie de reţea şi noului tip de cunoaştere, în care oamenii vor trăii în văzul lumii şi se vor războii în spatele unor uriaşe cortine cibernetice şi în spaţiul unor concepte.

     Actualele conflicte armate din Afganistan, Irak şi Orientul Apropiat au caracterul unor războaie disproporţionate şi, în acelaşi timp, al unor războaie asimetrice, la care participă, patru mari tipuri de entităţi: armate moderne, profesioniste, forţe multinaţionale de stabilitate care acţionează sub mandat ONU, forţe înarmate guvernamentale (ale ţării-gazdă), şi forţe rebele care acţionează exclusiv prin mijloace asimetrice, de regulă, local sau în reţele transfrontaliere.







BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ



•    Constituţia României    
•    Carta Albă a Guvernului. Armata României 2010: reforma şi integrare euroatlantică, Editura Militară, Bucureşti, 2000
•    CEARAPIN Tudor, Siguranţa naţională şi ordinea publică, direcţii principale de acţiune în vederea asigurării securităţii naţionale
•    CREŢU Gheorghe, Riscuri la adresa securităţii naţionale, Editura Silvy, Bucureşti, 2006
•    HLIHOR Constantin, Politică de securitate în mediul internaţional contemporan
•    I.N. Sava, G. Tibil. M. Zulean, Armata şi Societatea Culegere de texte de sociologie militară
•    MANUAL de tehnici şi metode în psihologia organizaţională
•    TOMA, Gheorghe, BRAUN, Nicoleta Daniela; MĂCIUCĂ  Marin, Managementul insecurităţii la început de secol: informaţional, provocator, nesigur
•    MUREŞAN Mircea, VĂDUVA Gheorghe, Războiul viitorului, viitorul războiului
•    VĂDUVA Gheorghe, Războiul asimetric şi nouă filosofie a conflictualităţii armate
•    Sergiu MEDAR, Diplomaţia în prevenirea şi combaterea terorismului, note de curs
    



Comments